Zbor anulat din cauza crizei carburantilor? Ce spune legislatia europeana si cum iti poti proteja intreaga calatorie
In ultimii ani, transportul aerian a trecut prin tot felul de perioade dificile. Pandemia, problemele din lanturile de aprovizionare, grevele, conflictele internationale si tensiunile din Orientul Mijlociu au aratat cat de repede se poate schimba situatia. Multi analisti avertizeaza ca o noua criza a carburantilor ar putea pune din nou presiune pe companiile aeriene, iar pentru pasageri asta poate insemna intarzieri, modificari de program sau chiar zboruri anulate.
Pentru romanii din diaspora care au planificat o vacanta sau o vizita in Romania vestea buna este ca legislatia europeana ofera o protectie destul de solida. Chiar daca nu poate impiedica anularea unui zbor, poate obliga compania aeriana sa suporte o parte din consecintele financiare atunci cand problema se afla sub controlul sau.
Multi calatori au auzit de compensatiile europene, dar foarte putini stiu exact cand se aplica sau multi nu au incredere ca vor obtine ceva in situatiile de genul. Mai exista o alta problema care este adesea ignorata. Oamenii se concentreaza pe zborul anulat si uita ca aveau rezervata o masina, o cazare sau alte servicii care depindeau de ora sosirii.
Ce spune regulamentul european
Drepturile pasagerilor aerieni din Uniunea Europeana sunt reglementate prin Regulamentul EU 261/2004. Desi numele suna tehnic, ideea din spatele lui este simpla: atunci cand o companie aeriana anuleaza un zbor din motive care tin de organizarea sa interna, pasagerul nu trebuie sa suporte singur toate consecintele.
In functie de ruta, compensatia poate ajunge la 250, 400 sau chiar 600 de euro. Pentru multe dintre zborurile care leaga Clujul de orase ca Madrid, Paris, Bruxelles sau Milano, suma care apare cel mai frecvent este cea de 400 de euro.
Exista insa o diferenta importanta intre o anulare cauzata de o furtuna puternica si una cauzata de probleme operationale ale companiei. Regulamentul face aceasta distinctie foarte clar.
Dar daca apar efectele crizei carburantilor acum in prag de vacanta?
Asta este o intrebare care incepe sa fie discutata tot mai des si ridica multe semne de intrebare pentru multi dintre conationalii nostri.
Daca pretul combustibilului creste brusc sau daca apar dificultati de aprovizionare a aeronavelor, am putea presupune ca o astfel de anulare devine o situatie exceptionala si ca noi, pasagerii, nu mai avem niciun drept. Realitatea juridica este putin mai nuantata.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit de-a lungul timpului ca dificultatile comerciale normale, inclusiv cele legate de costuri, organizare sau aprovizionare, fac parte din riscurile obisnuite ale activitatii unei companii aeriene. Deci, simplul fapt ca combustibilul s-a scumpit sau ca Wizz Air ori Ryanair trebuie sa isi reorganizeze zborurile nu transforma automat situatia intr-o circumstanta extraordinara.
Fiecare caz va trebui analizat separat, insa ideea generala este ca o companie nu poate evita obligatiile fata de pasageri doar invocand cresterea costurilor.
Daca insa aeroporturile sunt inchise, exista restrictii guvernamentale, conflicte armate sau alte evenimente care depasesc controlul companiei, atunci lucrurile se schimba si compensatia poate sa nu mai fie datorata.
Problema despre care se vorbeste prea putin
Atunci cand un zbor este anulat, majoritatea oamenilor petrec ore intregi incercand sa gaseasca o alternativa. Verifica aplicatia companiei aeriene, suna la call-center, cauta alte curse si incearca sa afle cand vor ajunge la destinatie.
In tot acest timp, rezervarile facute pentru restul calatoriei raman in asteptare.
O masina rezervata pentru ora 14:00 poate ramane nepreluata. O cazare poate considera ca turistul nu mai ajunge. Un transfer rezervat in avans poate pleca fara pasager.
De aceea, unul dintre primele lucruri care ar trebui facute dupa primirea notificarii de anulare este contactarea tuturor furnizorilor de servicii implicati in calatorie.
Cateva minute pot face diferenta intre o simpla reprogramare si pierderea unei rezervari.
Cum iti protejezi rezervarea masinii
Daca stii deja ca vei ajunge la Cluj cu alt zbor sau la o alta ora, cel mai bine este sa anunti imediat firma de inchirieri auto.
In cele mai multe cazuri, o comunicare rapida rezolva problema fara costuri suplimentare. Companiile serioase inteleg ca pasagerul nu este responsabil pentru anularea zborului si incearca sa gaseasca o solutie rezonabila.
Experienta arata ca dificultatile apar mai ales atunci cand nimeni nu anunta nimic. Firma asteapta clientul, clientul presupune ca rezervarea va fi pastrata automat, iar la final ambele parti sunt puse intr-o situatie neplacuta.
Daca ai deja o masina rezervata prin serviciul nostru de rent a car Cluj si zborul tau a fost anulat sau reprogramat, este suficient sa ne contactezi imediat ce primesti informatia de la compania aeriana. Avem o politica clara de reprogramare gratuita pentru astfel de situatii si cautam de fiecare data cea mai simpla varianta pentru client.
Cum soliciti compensatia
Dupa ce situatia se stabilizeaza si ajungi la destinatie, merita sa verifici daca ai dreptul la compensatie.
Cererea poate fi depusa direct la compania aeriana, iar aceasta este de obicei varianta cea mai avantajoasa din punct de vedere financiar. Exista si platforme specializate care se ocupa de intregul proces, in schimbul unui comision din suma recuperata.
Indiferent de metoda aleasa, este recomandat sa pastrezi toate documentele primite de la compania aeriana, inclusiv confirmarile rezervarii si mesajele prin care ai fost informat despre anulare.
Concluzie
Pe fondul incertitudinilor din industria transportului aerian, este posibil ca in urmatorii ani pasagerii sa se confrunte mai des cu modificari de program si anulari de zbor. Tocmai de aceea merita cunoscute drepturile oferite de legislatia europeana.
Un zbor anulat nu inseamna automat ca trebuie sa accepti pierderea banilor sau a rezervarilor facute pentru restul calatoriei. In multe situatii poti obtine o compensatie financiara si, in acelasi timp, iti poti pastra planurile aproape intacte daca actionezi rapid si comunici din timp cu furnizorii serviciilor rezervate.
Pana la urma, o problema aparuta pe aeroport nu trebuie sa se transforme intr-o problema pentru intreaga vacanta.